Pentru Tine, Doamne - Valeria Peter Predescu - Veniți la mănăstire (Cassette, Album)

Posted on by Gokus

8 Replies to “ Pentru Tine, Doamne - Valeria Peter Predescu - Veniți la mănăstire (Cassette, Album) ”

  1. Există nenumărate întrebări la care căutăm o viaţă întreagă un răspuns. Unele persoane sunt de părere că adevărata linişte nu ţi-o găseşti decât la mănăstire, departe de problemele cotidiene. Pe cealaltă parte, şi pentru a o lua pe drumul vieţii monahale trebuie îndeplinite o mulţime de condiţii.
  2. Duminică, 19 octombrie , Nicolae Predescu, fiul interpretei de muzică populară Valeria Peter Predescu, care a fost predat de statul român autorităţilor germane, fiind acuzat de comiterea a 31 de furturi prin efracţie pe teritoriul ţării respective, a fost eliberat după şapte luni petrecute într-o .
  3. Capacitatea sălii „Valeria Peter Predescu” este de locuri, fiind o sală modernă, multifuncţională, ce găzduieşte spectacole de diferite genuri, dar şi alte activităţi sau evenimente culturale şi sociale. Sala B îşi păstrează funcţia de sală de cinematograf, primind denumirea de Sala „Adrian Pintea”.
  4. Valeria Peter Predescu a fost condusă pe ultimul drum de peste două mii de persoane, care au participat la înmormântarea interpretei de muzică populară.Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost depus în incinta Bisericii ortodoxe din Telciu, unde un sobor .
  5. Veți trece prin două tuneluri, pentru ca apoi să faceți dreapta spre parcare. Se poate ajunge atât cu mașina, dar și pe jos de la drumul principal printr-o plimbare de minute. Veți descoperi o mănăstire foarte frumoasă, unde liniștea domnește peste tot. O mulțime de flori de toate culorile așezate la ferestre întregesc.
  6. În sala ce-i poartă cu fală numele – Valeria Peter Predescu – ieri, pe înserate, la Centrul cultural Dacia din Bistrița – s-a dat startul celui mai mare festival-concurs național de interpretare din România – o confruntare muzicală bazată pe repertoriul și creațiile muzicale ale marii artiste a cântului popular din Bistrița-Năsăud – Doamna Valeria!.
  7. Apr 28,  · Afecţiunea interpretei nu era nouă. Valeria Peter Predescu suferea de probleme cardiace, încă de la vârsta de 40 de ani. Valeria Peter Predescu a fost una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, din Transilvania. Cariera sa a început în , iar primele înregistrări le-a avut la Radio Cluj. În , a făcut mai.
  8. Preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci a câştigat procesul cu fiul interpretei Valeria Peter Predescu, care l-a acuzat de plagiat. La finalul săptămânii, magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins acţiunea lui Nicolae Predescu, fiul îndrăgitei cântăreţe de muzică populară Valeria Peter Predescu, care a cerut interdicţia de interpretare a unei piese cântate de preotul Cristian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *